Ordinul de protectie extins. Noutati legislative.
Incepand cu data de 31 august 2024, ordinul de protectie va putea fi solicitat fata de orice persoana, iar nu doar fata de membri de familie, soti/fosti soti/concubini/fosti concubini, asa cum prevedea legea pana recent. In plus, cea mai importanta modificare ofera victimei posibilitatea de a solicita emiterea ordinului de protectie fata de orice persoana care o hartuieste, atat in mediul online, cat si fizic, la locul de munca, la locuinta si in alte locuri frecventate de victima.
Astfel, aria de aplicabilitate a ordinului de protectie a fost extinsa prin Legea 26/2024 de modificare a Legii 217/2003 privind ordinul de protectie publicata in M. Of. 172/04.03.2024, fiind introduse noi ipoteze in care se va putea dispune emiterea unui ordin de protectie.
Sfera actelor de violenta include acum si fapta de amenintare a unei persoane cu savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare, precum si hartuirea unei persoane, atat in mediul online, cat si in locurile frecventate de catre victima sau la locuinta acesteia, pe langa faptele de lovire/alte violente si cele de natura sexuala, inclusiv orice act de hartuire online, mesaje online instigatoare la ura, urmarire online, amenintari online, publicarea neconsensuala de informatii si continut grafic intim, accesul ilegal la comunicatii şi date private si orice alta forma de utilizare abuziva a tehnologiei informatiei si a comunicatiilor, cu scopul de a umili, speria, reduce la tacere victima.
Mai mult decat atat, au fost introduse mecanisme pentru protejarea persoanelor susceptibile de a detine calitatea de persoana vatamata intr-un dosar penal sau calitatea de martor, fie intr-un dosar penal sau civil, precum si in orice alta procedura judiciara. Astfel, ordinul de protectie va putea fi emis si in situatia cand exista incercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrangere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa isi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura judiciara.
Ordinul de protectie este executoriu si se poate emite pentru o perioada maxima de 12 luni.
Avocat Ciuperger Maria