De curand a fost adoptata Legea nr. 213/2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cunoscuta popular drept „Legea Anastasiei”, care inaspreste astfel conditiile de tragere la raspundere penala a soferilor care provoaca din culpa accidente de circulatie soldate cu decesul uneia sau a mai multor victime, in conditiile in care aceatia fie nu detin un permis de conducere valabil, fie au condus un vehicul aflandu-se sub influenta alcoolului (adica avand o concentratie mai mare de 0,80 g/l alcool pur in sange) sau a substantelor interzise.
Astfel, prin Legea nr. 213/2023 a fost introdus un nou alineat in continutul articolului 91 Cod penal privind conditiile de aplicare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, respectiv alin. 3 ind. 1 potrivit caruia nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere in cazul infractiunilor prevazute de art. 192 alin. (2) ai (3), daca acestea au fost savaraite in conditiile art. 335 sau 336.
Situatii concrete de aplicare
O prima ipoteza este reprezentata de situatia in care, in conditiile art. 192 alin. 2 Cod penal, se retine uciderea din culpa savarsita de catre un conducator auto care nu detine un permis de conducere si/sau se afla sub influenta substantelor interzise sau a alcoolului. In aceasta situatie apreciem ca reiese implicit din formularea textelor de lege faptul ca dispozitiile Legii nr. 213/2023 vor fi aplicabile chiar daca accidentul s-a soldat cu decesul unei singure victime, spre deosebire de dispozitiile art. 192 alin. 3 Cod penal, care sanctioneaza in mod expres uciderea din culpa care a avut ca urmare moartea a doua sau mai multe persoane.
Mentionam faptul ca in ipoteza soferilor care nu detin un permis de conducere se circumscriu acele situatii in care aceatia fie nu detin, de facto, un permis valabil de conducere, dar si ipotezele in care permisul de conducere a fost anulat, retras cu dovada fara drept de circulatie, ori dreptul de a conduce autovehicule a fost suspendat sau soferul nu are dreptul de a conduce autovehicule in Romania, precum si situatia in care fapta a fost savarsita de catre o persoana care conduce un autovehicul pentru care nu detine un permis de conducere corespunzator categoriei din care face parte autovehiculul respectiv.
Totodata, in contextul retinerii dispozitiilor art. 192 alin. 2 Cod penal (uciderea din culpa in forma agravata), daca fapta a fost urmata de parasirea locului accidentului ori de modificarea sau atergerea urmelor acestuia, se vor retine cele doua infractiuni in concurs, nefiind astfel posibila suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
O alta ipoteza, asa cum este redata de prevederile art. 192 alin. 3 Cod penal, sanctioneaza in mod expres si mai sever uciderea din culpa urmata de moartea a doua sau mai multe persoane, prin majorarea cu jumatate a limitelor speciale ale pedepsei prevazute in alin. 1 sau alin. 2 al articolului 192 Cod penal.
Precizam ca toate aceste ipoteze presupun existenta unei situatii premise si anume, conducerea unui autovehicul fara a detine un permis valabil de conducere si/sau conducerea unui vehicul de catre o persoana care se afla sub influenta alcoolului sau a substantelor interzise.
De cand isi produce efectele?
In ciuda informatiilor false care au circulat in mediul online, legea isi produce efectele incepand cu data de 13 iulie 2023, iar nu din 1 ianuarie 2024. Mai cu seama, faptele savarsite incepand cu data de 13 iulie 2023 inclusiv vor fi pedepsite mai aspru, conform prevederilor noii reglementari. In ceea ce priveate faptele de ucidere din culpa savarsite pana la intrarea in vigoare a Legii Anastasiei, chiar daca au fost savarsite in contextul cerut de actuala norma de incriminare, respectiv de catre soferi care nu detin un permis de conducere/care au condus fiind sub influenta alcoolului sau a substantelor interzise si care au provocat astfel accidente soldate cu moartea victimei/victimelor, organele judiciare vor aplica legea penala mai favorabila, si anume, prevederile Codului penal in vigoare la momentul savarsirii faptei, care permiteau aplicarea unei pedepse a carei executare urma sa fie suspendata pe un termen de supraveghere cuprins intre 2-4 ani. Atragem atentia asupra faptului ca aplicarea institutiei suspendarii executarii sub supraveghere este facultativa, fiind astfel lasata la aprecierea instantei, in urma unei analize globale si amanuntite asupra faptei si a persoanei inculpatului, evident, in contextul in care este incidenta legea penala mai favorabila.
Indiferent de pedeapsa care urmeaza a fi stabilita in sarcina inculpatilor acuzati de savarsirea faptelor de ucidere din culpa in conditiile art. 335 sau art. 336 Cod penal, pentru faptele savarsite dupa intrarea in vigoare a acestor modificari nu mai exista posibilitatea instantei de a dispune suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei, singura solutie acceptata fiind aceea de a pronunta o condamnare cu executarea pedepsei.